The Yellow Moon 3

 Pisica mea tocmai si-a bagat boticul alb in cana mea cu lapte cald. Ar trebui sa fiu suparata, dar e atat de dragalasa incat ma dezarmeaza. Acum s-a asezat lenesa pe calorifer si toarce. Cred ca e timpul pentru continuarea povestii "scrisa" la "gura sobei" ( a se citi caloriferului).

 Era pe la sfarsitul lunii februarie si ne-am despartit brusc. Vreo saptamana am simtit ca mi se prabuseste lumea sub picioare. In acelasi timp am racit atat de puternic incat am facut o bronsita. Numai stiu exact cat timp am stat despartiti (vreo luna parca), dar intram in net si fierbeam. Orgoliul ma determina sa atac. Eram mandra si te provocam. Veneam acolo si voiam sa par indiferenta. Vorbeam ore intregi cu Azazel si cu Ursu... stii tu, prieteni vechi. Mi se topeau picioarele cand stiam ca trec pe langa tine fara sa te mai iau in brate. Iar tu intrai in jocul meu. Imi amintesc faptul ca oricat ne evitam prin net, de fiecare data cand plecam faceai un singur gest: ma luai in brate, ma ridicai si te uitai in ochii mei. Eu te priveam direct si ma strambam revoltata. Dar amandurora ne placea "suferinta asta, dureros de dulce"! Pana la urma am pierdut cateva ore (am chiulit pana si de la scoala, lucru pe care, tocilara de mine, nu-l faceam niciodata!) in care dragul de Azazel m-a convins ca merita sa incerc sa reluam ce am pierdut... sa-ti spun ca te iubesc... sa vin eu la tine, pentru ca merita sa dai totul pentru iubire... ca nu am nimic de pierdut mai mult decat am pierdut deja. Avea dreptate. Asa ca am incercat si ti-am vorbit. Dar tin minte ca m-ai refuzat. In momentul acela ti-am zis ca-ti dau o singura sansa si ca va fi ultima. Si m-am tinut de cuvant... Dar refuzul tau m-a impietrit. Am plecat acasa nemaistiind de mine. De a doua zi nu am mai aparut in acel internet timp de o saptamana. Asta pentru ca doctorul mi-a impus un regim destul de drastic: nu aveam voie sa ies nici pe balcon, daramite afara! Asa ca o saptamana m-am hranit cu lacrimi si paracetamol... stiu ca mai luam ceva care continea un fel de relxant, de drog care ma facea sa plutesc. Nu realizam ce se intampla cu mine si numai voiam nimic.

 Ironia este ca refuzul tau a fost unul fals, caci raspunsul a fost dat in fata celorlalti din net-cafe si asta mi-ai spus-o imediat intr-un mesaj pe mail. Numai ca pe vremea aia eu nu aveam computer acasa, cu atat mai mult internet. Asa ca a trebuit sa astept o saptamana pana sa aflu ca am primit un mesaj de la tine. Ce inseamna sa lupti? sa nu renunti nici cand crezi ca e prea tarziu?! stii?! Pai s-a mai intamplat ceva: am sters din greseala mesajul... si nu stiu cum, disparuse si din trash... asa ca ti-am scris, desi nu stiam ce continea mesajul tau si banuiam numai lucruri rele. Dar mi-ai raspuns ca de fapt ma vrei inapoi, ca reactia ta a fost doar de ochii lumii si ca de fapt tii la mine. In momentul acela toata lumea vibra. Aveam senzatia ca totul e perfect, ca cineva, acolo sus, ma iubeste! Si ne-am impacat. 

 Relatia noastra a durat aproape doi ani, pana cand... dar despre asta, intr-un articol viitor!

 Ne-am impacat... si de atunci totul e cam in ceata pentru mine. Stiu ca eram fericita, ca nu ne mai afisam in vazultuturor, dar ca in comportamentul tau nimic nu se schimbase de fapt. Retraiam aceleasi zile oscilante. Ne vedeam mai mult acasa la tine si foarte rar in internet. Nu am iesit niciodata. Lumea noastra se mutase intr-o camera, pe o canapea, in fata unui televizor!  

 Eram fericita, chiar si asa, eram fericita. Si ti-am spus in ziua aia... in ziua cand ne-am impacat, ca te iubesc ..... a fost pentru prima data in viata mea cand am spus cuiva : TE IUBESC!... mai iubisem pana atunci o singura data, dar tu erai primul carui i-o spuneam. Aveam 19 ani si te iubeam. Si inca o data, ca in clipul pe care l-ai publicat, cel numit Marry me, tu m-ai ignorat. Nu mi-ai raspuns.  

 Apoi a trebuit sa pleci in armata. Incet incet a trebuit sa ne asumam si experienta asta, sa invatam din ea. Ne scriam des si ne scriam frumos. Iar intr-o zi ai revenit in Galati internat la Spitalul Militar... o problema la picior... eu nu stiam si m-ai sunat... m-ai rugat sa vin sa te vad. Era tarziu, eu nu puteam sa ies... am stabilit ca ne vedem a doua zi si am inchis. Telefonul a sunat iar, am raspuns si nu am auzit decat atat: TE IUBESC! Apoi ai inchis. Am plecat tremurand in camera mea si am inceput sa plang. In sfarsit stiam... stiam ca simti acelasi lucru. Pana a doua zi m-am simtit ca intr-un vartej: ametita, nelinistita, nerabdatoare, zapacita... Si te-am vazut, am ras... ne-am privit... si mi-ai repetat ca ma iubesti... Cuvinte... cuvinte la care m-am gandit de atunci de mii de ori, care mi-au confirmat ce simti in unele momente, iar in altele care m-au facut sa cred ca minti (mai ales dupa ce ne-am despartit). 

 Si ai plecat si ai venit in si din permisii. Te asteptam cu sufletul la gura si cu viata pe tava. Intre timp am intrat la facultate aici, acasa, in Galati. Poate ca in subconstient nici nu mi-am dorit sa intru la Bucuresti... sa nu cumva sa te pierd! Asa am renuntat la unul din vise, la facultatea de psihologie. Dar iar devine totul patetic si siropos... nu vreau sa te plictisesti citind.

 Despre scrisoarea trimisa de tine din care eu am inteles ca iar vrei sa ne despartim (de data asta eu intelesesem gresit) si despre reactia ta, in articolul urmator.

 Pana atunci, tu...da, tu! cum ai vazut perioada asta? aminteste-mi! 

7 Responses so far.

  1. irina says:

    atat de ciudat...parca as retrai o poveste mai veche...frumos...

  2. piticu says:

    daca esti interesat de un link exchange te rog sa vizitezi http://culmi.blogspot.com/2009/02/link-exchange-cu-culmiblogspotcom.html
    sau sa ma contactezi la id-ul de mess: rfi_scan

  3. i tag u. see my ninja blog for details.

  4. E vorba de romi, nu români şi apoi... e doar un film, avem şi noi asa ceva. În fine, ideea e că ai dreptate deşi ăsta nu e cel mai potrivit exemplu.

  5. ninamays says:

    nu merci to

  6. Hope that we can often see the contents of these beneficial