Amintiri din Noi, si Ana02

Intro01.Sebastian
Cine sunt Eu?
Sunt personajul pe nume Sebastian tragand in piept Rolul asta Personal, in Povestea asta fara nume din viata Ta, un amalgam frumos colorat de Sentimente. Am fost un tanar Minotaur, si mai ales un Sarpe ispititor, pe jumatate Inger.
--
Intro02.Ana
Cine sunt eu?
Sunt o persoana, nu un personaj. Pe langa fictiune sunt si fragmente de viata si de suflet. Ce-mi doresc? Metoda de refulare? Psiholog virtual? Intelegeti ce vreti!
---



Act01.Ana01 - septembrie 28 / 12:37 
Un final sau un Inceput

Voi incepe cu ce am facut aseara, iar pe parcurs voi reveni la fiinta care eram acum 15 ani. Nu voi evita prezentul, dar incet, voi explica mie si voua parti din omul asta care sunt si pe care-l voi numi Ana. Deci Ana voi fi EU!

--

Ieri m-a sunat Sebastian. Era singur.
Stiam ca este si mi-era dor sa-l vad. Sebastian ma Iubeste. Ar mai fi ceva de completat? Nu cred. Eu? Sa afirm: il iubesc?! Si daca mint? Nu stiu. Stiam ca il voi vedea tarziu. ieri nu m-am grabit. Mi-am trait o zi banala, fara sa visez la ce va fi. Nimic nu era nou. Am inceput sa tremur abia cand am ajuns la el. Mi-a deschis, l-am vazut si nici macar nu ne-am imbratisat (uneori o facem). A fost ceva natural. Cauta un film pe net. Eu preferam cu subtitrare mai mult din lene. A deschis pentru a nu stiu cata oara un videoclip cu acelasi mesaj dureros: nu esti a mea, te-am pierdut…te iubesc! Si ca de fiecare data l-am intrebat cum face de gaseste numai filme sau melodii care sa exprime ideea de “noi”. S-a eschivat. Imi era cald si m-am schimbat intr-o camasa de-a lui (imi vine ca o rochita). El adora dantela. Stiam si am avut grija de asta. L-am luat in brate, l-am sarutat. In cateva secunde faceam deja dragoste. Sau sex, veti spune?! Deocamdata ma abtin sa filosofez. Urmatoarele articole vor dezvalui mai multe. In fine, adorm cu el in brate. Nu stiu cat trece, ma trezesc si incep sa-l sarut. Imi place sa-l torturez, sufera si ma doare pe mine. Aseara s-a oprit brusc in timpul partidei. Nu intelegeam ce s-a intamplat. Mi-a zis: am simtit un val de nu-i bine! Pentru ca tot e primul act voi explica si asta: el afirma ca nu-i bine cu doua sensuri–nu-i bine, nu esti a mea! si nu-i bine, te iubesc, dar acum simt ca ma reindragostesc de tine! Asta a simtit aseara. Eu am stiut si am jucat teatru. Am plans putin. I-am zis ca nu inteleg. Ca stia ca nu-i bine inainte de a incepe. Am vrut sa creada ca nu realizez ca iubirea asta ne macina la fel de mult pe amandoi. Mi-am revenit si ne-am uitat la un film chinezesc subtitrat in engleza. Logic, o reeditare a celebrei Romeo si Julieta, cu happy end! Slabut scenariul, dar un joc actoricesc stralucit. Am adormit apoi in bratele lui.

Ce ma omoara acum: oare de cate ori e nevoie sa-l mai pierd pe Sebastian? pentru ca nu e prima data…
---

Act02.Ana01 - septembrie 30 / 7:24 pm
Bucati din Trecut

--
Zilele astea am oprit orice legatura cu prietenii. Am vrut sa fiu singura. Nu ma apuca prea des stari de astea, dar ca fire, chiar daca sunt sociabila, ma simt ok doar cu mine. Cu Sebastian nu am vorbit nici macar pe mess. Nici el nu a incercat sa ma sune, dar stiu ca nu va mai rezista mult si ma va contacta. Uneori dispare de langa mine, dar de fiecare data revine.

Pe Sebastian l-am cunoscut acum multi ani in urma. Am avut o relatie ca toti tinerii: iubire patimasa, certuri, prietenii mei, prietenii lui, copii visatori si naivi. Ne-am despartit dupa doi ani. Logic, au urmat toate starile prin care trec “iubitele parasite”: refuz, ura, indiferenta, melancolie, prietenie (ele pot exista in aceasta ordine sau nu, pot fi mai putine sau pot fi completate … la mine astea au fost). Il iubeam enorm pe Sebi al meu, dar au existat si momente cand nu eram impreuna. Intr-o zi, in joaca, am facut sex cu un prieten. Ma fascinase inteligenta lui (prietenului), dar simteam ca Sebastian nu ma merita. De fapt, nu mai stiu, am facut-o poate din prostie! Dar am facut-o fara sa schitez aproape niciun gest. L-am starnit pana cand era clar ce avea sa urmeze, moment in care eu nu mai doream nimic. Am continuat totusi, fara sa am puterea sa zic “nu”, realizand in acelasi timp ca nu vreau si ca oricum nu-l voi opri. Din toata aceasta nebunie am ramas cu un singur lucru pozitiv: tipul nu m-a privit altfel dupa! Am ramas chiar la fel de apropiati, chiar daca niciodata nu s-a repetat partida. Mai mult decat atat, mi-a disparut si orice urma de atractie sexuala fata de el. Asa ca, de atunci pana in prezent ne comportam ca doua cunostinte (termenul de prieteni in contextul acesta e prea exagerat), doi oameni care se plac, se respecta si nu au resentimente sau prejudecati.

Sebastian a reaparut in viata mea de curand. Inainte vorbeam pe mess si atat. Primele discutii “live” au determinat si rabufnirea intrebarii tabu: ce simti pentru mine? Raspunsul lui: te iubesc! A trecut totusi destul timp pana sa fac dragoste cu el (sau sex, mi-e indiferent cum se numeste). Problema mea e urmatoarea: daca s-ar fi intamplat inainte sa Plec, oare as mai fi facut pasul asta? oare mai eram acum Lafel? inclin sa cred ca da! dar cum timpul nu se intoarce, prefer sa nu-mi raspund.

Mi-e teama de ceva: Nu vreau ca ideea ca el e la mai putin de o ora de mine sa ma distruga incet.
---

Act03.Ana02 - octombrie 1 / 6:37 pm
Atractie, Tradare
-
Cum ma privesc astazi? Mi-e sila de mine. Ce am facut nu e doar imoral, ci si crud, ipocrit, nedemn! De ce o fac?! Acum ca am promis, ma voi opri, caci unul dintre “defectele” mele este ca ma tin de cuvant. Iar daca mi-l voi incalca, sigur voi spune, caci tocmai acesta e scopul (sa fiu sincera fata de mine). Ce nu pot promite? Nu stiu ce voi face in legatura cu Sebastian.

--

Act04.Ana01 - octombrie 2 / 11:58 am
Ana01 vs Ana02

-
A fost o perioada in viata mea in care foarte rar deveneam o dama de companie. Am renuntat la acest apelativ. De fapt nu eram ce am zis, ci doar o umbra vaga, dar acum nu stiu cum sa descriu ceea ce eram.

Aveam o relatie stabila. Viata mea era fericita in mare parte, dar simpla. Nu sunt genul pizipoancei de club si nici tipei care traieste de azi pe maine doar din petreceri. Ma multumeste tot ce am si ma simt implinita si daca nu mi-am luat toale de firma sau daca nu am mancat la cel mai fitos restaurant. Totusi sunt femeie! Si oricat as trece cu vederea partea materiala a vietii, tot am gustat din deliciile ei uneori. Pot spune ca singurul lucru pe care l-am castigat din asta e doar faptul ca am realizat ca nu-mi lipseste luxul, ca pentru mine chiar nu conteaza daca azi mananc pui cu ananas, iar maine paine cu mustar!

Au fost zile in care stresul rabufnea, zile in care ma simteam singura, inconjurata de oameni, singura cu El langa mine, singura pe tot Pamantul.
--

Act05.Ana01 - octombrie 6 / 8:42 pm
Prin ochii Iubirii

-
Azi am revazut un vechi prieten. Nu mai retin exact, dar cred ca nu ne-am vazut de cel putin 3 ani. El, e un om bizar. Ne-am cunoscut in adolescenta.
e un barbat care traieste in corpul unei femei, e un fel de androgin, nu un hermafrodit! Oricine se apropie de fiinta asta este prins ca intr-o panza de paianjen invizibila. Are un fel de a te subjuga afectiv, incat doar un complex homofobic te-ar putea face sa treci neinteresat pe langa ea. Nu-mi pasa de filosofiile de 13 minute despre moralitate, religie sau mai stiu eu ce. Eu am tinut si tin la omul asta. Da, recunosc perioada in care am fost atrasa fizic, sexual, dar pot sa afirm cu sinceritate ca intre noi nu a existat niciun moment de flirt sau altceva mai mult (desi in trecut mi-a parut rau ca nu am incercat nimic).

Fiinta asta androgina a trait intotdeauna prin si pentru iubire. Nu iubire platonica, ci eros. traieste concret exemplul Patrick Suskind, in “Despre iubire si moarte”. I-am zis cateva lucruri despre Sebastian (nu tot si in niciun caz adevarul total). Am primit acelasi raspuns ca de fiecare data: uita-l!

Mi-e dor de el si de zilele noastre in care citeam poezie, in care sufeream din prostii. Dar asta inseamna trecutul. Si trecutul ma acopera. Din pacate memoria mea leaga numele lui de numele Sebastian, caci perioada traita este aceeasi.

Sebastian nu m-a sunat si nici pe mess nu am vorbit. Ne aflam intr-o pauza virtuala. Si chiar daca tot trecutul ma sufoca, simt ca gura mea de aer e acolo, departe …… incep sa ma vindec.

P.S.: Pornind de la ce am scris aici, voi povesti intr-un act viitor despre o frumoasa poveste intre mine si o alta femeie.
---

Act06.Ana01 - octombrie 12 / 1:53 pm
Un alt final

-
Nu imi propusesem asta. Dar s-a intamplat pentru ca eu am dat curs la situatie. Totusi sunt multumita de un lucru. Chiar foarte multumita.

M-am surprins admirandu-i linia curba a soldului. Statea intins pe canapea si mi-am dat seama ca ador linia asta, ca un sarpe unduitor, la barbati. Abia m-am abtinut sa nu-mi alunec palma de la umar la coapsa. Am coborat privirea, totusi. Faptul ca am realizat ce fac m-a determinat sa iau hotararea care m-a facut sa am un final de seara satisfacator. Din vorba in vorba, glumele au evoluat, iar in cel mult 5 minute ne-am trezit aproape goi. Mi-am zis: inca un pas spre a ma accepta, a ma ierta si a nu mai repeta greselile. Asa ca a urmat o partida de sex obisnuit, mai mult o joaca, mai putin arta. Apoi tigara de “dupa”. De data asta, John02, a rezistat mult mai mult, in schimb nu a reusit sa-mi provoace niciun orgasm. Dar atitudinea lui ulterioara m-a facut sa ma simt foarte bine. Nu numai ca a stiut ce sa spuna si cand anume, ci a acceptat foarte natural ce l-am rugat.

Dupa ce am incercat sa clarific relatia dintre noi doi, i-am zis foarte clar ca nu mai doresc sa se repete vreodata vreo alta partida. I-am zis ca vreau sa ramana aceeasi atitudine intre mine si el, dar ca nu mai vreau asta. Si mai mult decat atat i-am precizat sa tina cont de momentul in care i-o spun: dupa ! , moment in care nu ma joc, nu flirtez, sunt destul de lucida!

Poate intrebarea naturala care vine acum ar fi: de unde stii ca va fi asa cum ai zis? de unde stii ca el nu va mai incerca sau tu nu vei ceda? raspunsul meu e foarte simplu si foarte naiv: Pentru ca stiu!


Off topic, vreau sa va marturisesc ceva: uneori ma simt intr-o alta lume, intr-un fel literara. Ma hranesc cu imaginile pestrite ale tinerilor pe care-i simt o parte din mine, cu fetele obosite si triste ale oamenilor in care ma regasesc. Atunci simt ca sunt invizibila si ca fiecare calator pleaca si el cu o parte din solzii mei.
---

Act07.Ana02 - octombrie 12 / 2:14 pm
Trup de Femeie

Promiteam intr-un act anterior ca voi povesti o partida dintre mine si o alta femeie. Cred ca dintre toate lucrurile care imi macina constiinta, aventura asta e singura gura de aer pe care o pot lua, singura intamplare de care nu ma simt vinovata.

Pot spune nu doar ca mi-a placut partida, ci si ca as vrea sa o repet. Nu va asteptati la o secventa din filmele porno cu lesbi sau fragmente gen Sandra Brown. Nebunia a inceput frumos, copilareste, pe un acoperis de cladire, privind stelele. Mi-era frig, iar ea m-a luat in brate. Tremuram. Ii simteam respiratia pe gat, sub ureche. Totusi bratele ei nu indrazneau sa ma atinga prea mult. I-am dat de inteles ca vreau mai mult. Ma foiam, imi arcuiam gatul, ma apropiam incet de obrazul ei, ca din intamplare. Nu a mai rezistat si m-a sarutat pe gat. In momentul acela stelele erau rosii, nu argintii. M-am intors si i-am cautat gura. Nu-mi venea sa cred ca din tot ce mi-as fi inchipuit pana atunci despre treaba asta cu o femeie, cel mai mult imi doream sa o sarut. Mainile ei s-au strecurat pe sub bluza. Nu stiu cum a reusit sa ajunga sa ma sarute pe sani. Nu mai stiam nimic, uitasem de lume, de timp. Pacat ca nu m-a lasat sa fac aproape nimic. Eu eram cea rasfatata. Totusi partida, asa stangace, cum a fost, m-a facut sa-mi doresc o noua experienta … de data aceasta completa, intr-un cadru mai sigur.

Nu-mi explic de ce nu consider tradare acest lucru, de ce nu ma simt vinovata sau de ce mi-a placut atat de mult, tinand cont ca sunt hetero! Daca imi doresc sa o fac cu o femeie, cu siguranta stiu ca nu as putea avea o relatie cu o femeie bazata pe iubire.
---

Act08.Ana02 - octombrie 15 / 6:21 pm
Un raspuns care naste o Problema

-
Sa-mi fie rusine ca nu am citi pana acum ”Portretul lui Dorian Gray”! Dar niciodata nu e prea tarziu sa citesti o carte! Nu e genul meu de literatura si de arta, dar pana la pagina 35, atat cat am citit pana acum, m-a fascinat aproape total. Romanul asta mi-a oferit raspunsuri pe care mi le doream:

” Constiinta si lasitatea sunt foarte asemanatoare. Constiinta-i numele comercial al firmei.”
“… valoarea unei idei nu are nimic de-a face cu sinceritatea persoanei care o exprima.”
“Imi plac oamenii mai mult decat principiile, si-mi plac persoanele fara principii mai mult decat orice pe lume.”
” Cei care sunt fideli nu cunosc decat latura nestatornica a iubirii; numai cei infideli ii cunosc adevaratele tragedii.”
” Fiecare imbold pe care ne straduim sa-l inabusim ni se infinge in minte si ne otraveste. Trupul pacatuieste o data si atunci a terminat cu pacatul, caci actiunea este un mod de purificare. Atunci nu mai ramane nimic decat amintirea unei placeri, sau desfatarea unui regret. Singura modalitate prin care poti sa scapi de o tentatie este sa i te supui. [...] S-a spus ca marile evenimente ale omenirii au loc in minte. In minte si numai acolo se petrec marile pacate ale omenirii.“

Raspunsurile astea imi dezvaluie intr-un fel motivele atitudinilor mele. Cand citeam, parca o fiinta din interiorul meu imi arata: vezi?! acum intelegi de ce ai acceptat sa traiesti asa?! … si totusi… am senzatia foarte profunda ca ideile de mai sus imi satisfac doar ratiunea, nu si sufletul!

Nu am vazut nici filmul si repet, nu am citit nici cartea. Stiu finalul, dar nu stiu si nici nu-mi pasa daca mesajul de mai sus are o alta finalitate in volum. Voi afla dupa ce il voi citi. Ce conteaza acum este ca eu ma regasesc in formularile citate.
---

Act09.Ana02 - octombrie 16 / 5:41 pm
O alta alegere, Iubire sau Tradare?

Azi am iesit la pranz. Doar am mancat. El mi-a zis pentru prima data ca ma iubeste in mod deschis. Pana acum ( ne stim de 5 ani) mi-a zis ce simte in multe feluri. Mi-a explicat, mi-a aratat, mi-a spus-o intr-o mie de cuvinte, dar niciodata atat de direct si simplu: TE IUBESC! e prima data cand imi tremura mainile! De ce a ales sa-mi zica acum?

Voi, barbatii ziceti ca nu ne intelegeti! Mereu afirmati asta, de cate ori gasiti o posibilitate declarati: cine intelege femeia? cine poate sa o explice? sa priceapa cum gandeste ea si de ce se comporta asa? femeile vin de pe Venus! femeile sunt alta specie! Doamne, femeile astea!!!

Dar voi? Imi venea sa-i dau o palma!!! Tu, barbatule matur, ce te-a facut sa ma provoci? Sa-ti sustii iubirea intr-un mod atat de crud si de nebunesc? Ce drept ai sa ma iubesti si sa-mi arunci cuvintele astea in fata ca si cum mi-ai zice: vezi ca ti s-a dus un fir la ciorap !?

M-am prefacut ca nu-l aud! I-am facut un semn din mana, la revedere, i-am zambit si am plecat… imi venea sa-l intreb: esti copil? sau ai innebunit?

Nu vreau iubirea ta… nu vreau iubirea nimanui, nici macar pe a lui Sebastian (desi pe el il iubesc si voi fi legata mereu de el)… nu vreau sa-mi mai spuneti ca ma iubiti sau ca sunt “buna” sau mai stiu eu cum… ca “nu realizez de ce este un barbat in stare sa faca pentru mine” ! Nici nu-mi pasa!!! Cat de prosti va vad acum! De ce sunteti atat de lasi? De ce nu luptati pentru mine? De ce trebuie sa ma vedeti ca apartin altcuiva si apoi sa veniti cu coada intre picioare si ochii umezi la mine? Copii, tineri, maturi… barbati, la voi ce conteaza? Doar vanatul care va scapa ca nisipul printre degete?

Ma simt bine ca vanat?… singurul care a avut forta si curajul sa lupte a fost doar unul! Orice criza a depasit-o (caci nu au fost putine) si orice moment in care eu deveneam o femeie “de pe Venus” a stiut, cu rabdare, sa-l inteleaga sau sa-l accepte!

Pentru mine, azi, scopul scuza mijloacele! Si astfel, am dreptul sa spun: iarta-ma! Am dreptul sa ma caiesc si sa ma schimb. Si mai ales am dreptul sa fiu OM!
Nu ma pacalesc, nu-mi fur caciula singura: vad foarte clar ca ce am scris mai sus e un pretext penibil pentru a face orice sau mai rau, a fi Ana!…. Dar repet: ma voi tine de cuvant! Si chiar daca e patetic pe alocuri, viata trebuie sa continuie, iar eu TREBUIE sa devin altcineva.
---

Act10.Ana01 - octombrie 20 / 3:53 pm
Un amic, un vis Imoral

-
Zilele astea am iesit in club. Nu mai dansasem de ceva timp si aveam chef. Intai am fost la popice, eu “n-am stiut” sa joc, el m-a invatat! Apoi am schimbat 2 cluburi. Cu tot alcoolul pe care-l aveam “la bord”, am fost destul de lucida. Totusi am cam intrecut masura. L-am sarutat pe gat si l-am muscat in timp ce dansam, apoi plecam si dansam pe cub si tot asa… La un moment dat, pentru ca atrasesem privirile lacome ale unora, doua pitipoance s-au dus la el si au incercat sa ma faca geloasa… imi venea sa rad: n-aveti decat sa va urcati pe el, proastelor! Totusi el le-a respins, iar gestul mi-a placut foarte mult. Am iesit a doua zi la un ceai, sa ne mai revenim din mahmureala. Lucrurile s-au oprit aici, desi am discutat cu el. Mi-a placut ca nu a incercat sa-mi ceara nimic. Mi-a spus ca daca eu vreau, nici nu clipeste, dar i-am dat de inteles ca am vrut doar sa vorbesc, sa vad ce crede el despre comportamentul meu, cum ma judeca. Logic, si el intra in “oala” celor care ma accepta asa cum sunt, care nu ma judeca, dar care nici nu incearca sa lupte sa obtina ceva. Nu vreau sa se inteleaga gresit: nu-mi doresc sa fac ceva cu el. Doar m-am jucat cu el, dar am avut demnitatea sa i-o spun si a acceptat foarte natural. Cred ca in weekend-ul viitor vom iesi din nou, caci la popice, am “pierdut” un pariu pe care trebuie sa-l onorez (nu e legat de vreo partida). Pe el il stiu de multi ani, de foooooooooooooarte multi ani. Am mai avut o singura data ocazia sa mi-o “pun” cu el, dar si atunci m-am oprit.… cu el doar ma joc.

Aseara am avut un vis erotic. Eram intr-o camera stramta, cu mobila veche si era langa mine un tip pe care il cunosc foarte putin. Un barbat foarte atragator din punctul meu de vedere, dar pe care abia daca-l cunosc. Nu stiu de ce l-am visat, tinand cont ca nu ma gandesc la el si nici nu-mi pasa de el, oricum nu conteaza. In vis, el era undeva in dulap, printre haine. Pe pat, o pustoaica bruneta cu pielea alba. Ea si-a scos pantalonii in vreo trei secunde. Ramasese goala. Cand am intrat in camera, voiam s fac cu el, dar in momentul cand am vazut-o pe ea, m-am aprins foarte tare. Mi-a ramas foarte puternic intiparit in minte imaginea ei epilata si cu o dunga subtire si dreapta de par si picioarele lungi. M-a luat in brate si mi-a ridicat tricoul incepand sa-mi framante sanii. Partea ciudata e ca ma vedeam in oglinda de pe dulap, dar aveam niste sani urati si lasati… apoi s-a deschis usa de la dulap si l-am vazut pe el. Doar atat a durat visul meu. Senzatia, in schimb, a durat mai mult si a fost mai puternica.

Azi, cand l-am intalnit din intamplare m-a bufnit rasul! Chiar daca fizic ma atrage, relatia mea cu el e de natura sa limiteze aproape 100% vreo posibila/ virtuala/ absurda relatie intre noi. Asa ca stau cumintica si linistita… doar ca mie mi s-a parut comic!
---

Act11.Ana02 - octombrie 23 / 3:44 pm
Minciuni si Paranoia

Pana acum un minut ma simteam rau… foarte rau… si am zis sa ascult muzica la intamplare in timp ce o sa scriu un alt act aici.

Sunt prinsa intr-un cerc … al minciunii … traiesc un paradox: ma gandesc la faptul ca am cunoscut de-a lungul timpului oameni (baieti, barbati) care m-au dorit… intr-o mai mica sau mai mare masura, mai mult sau mai putin erotic. unii au aratat-o direct, altii au jucat un rol lung intr-o piesa inventata special pentru dorinta lor. de multe ori am cazut in plasa. elimin din problema asta tot ce a insemnat iubire, toti oamenii de care m-am indragostit. raman doar cu cei care m-au impresionat in vreun fel, cei de care m-am simtit atrasa… ma privesc intr-un fel de tablou. noi doi (personaje de carne) pe o campie goala, prafuita. in fiecare moment tabloul se completeaza: pietre, boscheti, serpi, arbori, scorpioni, pasari, soareci, caine, vulpe, copii, nori, vant, oameni… pana cand totul devine atat de sufocant incat plec in alt tablou si o iau de la capat cu noi doi (altii doi, alte personaje de carne). si eu de fiecare data nu inteleg sau uit sau nu vreau sa inteleg sau sunt prea PROASTA sa inteleg. tu (a se citi el) nu cauti decat sa ma ai in carne. in multe cazuri ma ai… acum cred ca multi dintre cei care ma cunosc nu cauta decat putine lucruri… iar eu, ca proasta inchid ochii si ma supun. acum parodoxul este: ce fel de prost e cel care intelege ca e prost? pot sa fiu proasta daca eu realizez asta? … si apoi, pe mine ma doare (a se intelege corect ironia!)

Cel mai greu nu e sa gasesti raspunsuri sau sa pui intrebari, cel mai greu e sa FACI! sa indeplinesti solutiile pe care le alegi?!
--

Act12.Ana01 - octombrie 28 / 11:15 am
Fericirea, Doi oameni, un cerc.

Nu am mai scris de ceva timp… asteptam inevitabilul. Previzibil! Am cedat din nou. Dar nu i-am cedat lui, a cedat Ana02 din mine… proastei, scroafei … cum vreti sa ii mai spuneti… sau sa-mi mai spun! Sunt nimic. Ma gandeam la ce simt in legatura cu mine. Ma gandeam la cum ma vad. O mie de apelative, o mie de grimase, o mie de sentimente de repulsie. Sunt un nimic! Ce mai pot fi? As vrea sa plang. Nu pot plange. Nu am dreptul sa plang. As vrea sa nu-mi pese. Nu am dreptul sa nu-mi pese. As vrea sa uit. Nu pot. As vrea sa continui… imi interzic! As vrea sa mor! Provoc prea mult rau in jurul meu. Distrug prea multi oameni. Nu pot muri. Nici macar asta nu-mi permit. Sunt un nimic.

Analizam comportamentele mele de pana acum. Ajunsesem la o impacare.

a) Sebastian: este sau a fost marea mea iubire… omul pe care l-am pierdut… the soul mate! Oricat as rani pe ceilalti, nu-l pot refuza… prefer sa fiu torturata si totusi sa simt o clipa de fericire in bratele lui!…………… o scuza destul de buna? nu stiu, dar imi amorteste constiinta!
b) John1: am nevoie de bani! Principii? am mai vorbit despre asta in articolul cu “Portretul lui Dorian Gray”…………………o scuza buna? nu, dar macar instinctul ca ma voi opri!
c) John2: o prostie crasa din partea mea… un fapt deja incheiat … cu tot cu piatra de mormant si buchetel de flori!
d) O SURPRIZA: a aparut cineva care nu se incadreaza in niciuna din categoriile mele. nu e doar un moft, nu e doar o atractie de moment si totusi nu-l iubesc… DOAMNE, CE MA FAC?!!!

Si EL! Cum sa-i spun? Cum sa-l numesc? John4! E un amalgam de copilarie, inteligenta, joaca, maturitate, masti (de teatru), virilitate, nebunie, ras, abandon, FERICIRE! Ce mi-a facut? Ce ma fac? Vreau sa-l alung, nu pot! Vreau sa-l iubesc… nici nu pot sa imi imaginez… raspuns 100% sigur: NU!

Acum : John4, abia astept sa-ti vad ochii!
---

Act13.Ana02 - octombrie 29 / 5:28 pm
Respir in Nebunie

Citeam actul anterior. Ai dreptate intr-o anumita masura, femeie! Azi ma simt mai bine ca ieri si sper, mai prost ca maine! Poate ca remediul meu este intr-adevar scrisul. Sau o fi doar o parere? Invat sa ma accept.

John04! E o lume completa acolo, in fiinta ta! Azi l-am vazut si am simtit bucurie. John04 ma vrea si eu il vreau pe el. Il visez fara sa il doresc obsedant. Ii zambesc, fara sa ma gandesc in urmatorul moment cum as gusta mainile lui pe coapsele mele.

John04: visele se destrama usor!
Ana01: noi suntem constienti ca traim doar un vis!
--

Act14.Ana01/2 - octombrie rosu / 5:09 am
Raspunsuri


Repet ce am scris in primul act: toate numele sunt false! Nu conteaza cum il cheama pe un anumit barbat (decat in masura in care numele respectiv reprezinta ceva pentru mine, are o anumita conotatie) si nici nu este important ca le-am dat nume. Puteau sa fie doar: tanarul, barbatul, tipul, X! Ce ma distruge pe mine, ceea cu ce ma lupt eu este numarul lor. Numarul asta va scadea! Stiu ca incet, dar va ajunge la 0 !

De ce nu l-am amintit niciodata pe Y aici?! Pentru ca e singurul lucru din mine care cred ca este pur. E singurul care ma defineste moral, singurul pe care nu doresc sa-l manjesc si singura mea poarta de evadare, singura solutie de vindecare si iertare!

Restul? Ceilalti barbati? Vin si trec. Valuri de rau de munte! Unele erodeaza puternic (Sebastian), altii abia ating colturile pietrelor ( John01, John02). Toti uda! Dar toti curg! Pietrele raman, desi mai rotunde, mai macinate. Totusi raman. Eu sunt in fiecare piatra din acest rau.

Nu sunt foarte tanara dar am timp sa ma schimb (desi moartea e inevitabila si imprevizibila)… doar sper si ma rog (da, lui Dumnezeu… cu toate ca veti sari ca sunt ipocrita si nu trebuie sa-mi permit sa asociez ce fac eu cu ideea de crestinism si Iisus, Dumnezeu)… ma veti judeca? nu conteaza… nu imi pasa.

Sebastian iese uneori din pestera lui virtuala. Mai incearca sa comunice din cand in cand cu mine. In mintea mea sunt doua fiinte care se lupta:

Ana01: De ce nu lupta pentru tine? De ce te amageste? De ce ti-a zis ca te iubeste si a fugit? De ce inca iti trimite mesaje in care isi confirma dragostea? Fa ceva! Du-te la el! Incearca sa-l faci sa te cheme la el!
Ana02: Multumeste-i in gand ca procedeaza matur! Rusine sa-ti fie! El sufera, il doare… pana si fizic il doare si lupta! Lupta sa te uite ca tu sa fii fericita! A renuntat la tot ce insemna fericire pentru ca tu sa traiesti fericita!

Deocamdata sunt amortita. Nu-mi pasa. Poate sa faca oricine ce vrea. Nu mai flirtez cu nimeni, desi resimt totul ca pe un drog. Sunt dependenta?

Drogul de genul asta se vindeca! Zambesc… in sfarsit zambesc!
---

Act15.Ana01 - octombrie 31 / 12:54 pm
O schimbare

Azi m-a sunat Sebastian. O voce rece, cu o picatura de ironie (mai mult “misto”)! Vorbea de parca ne-am vazut ieri si dorea doar sa ma anunte ceva banal… nu ca nu ar fi lipsit de importanta ce mi-a spus. Dupa zile si saptamani de liniste mormantala, de incercari din partea mea (soldate cu esec lamentabil), de mesaje trimise in eter, azi, s-a hotarat si don juanul sa vorbeasca. Si nu doar atat… mai vrea, pesemne, sa ne vedem maine la un fel de intalnire de grup. Eu nu cunosc pe nimeni… el, din cate mi-a dat de inteles pana acum, nu a dorit sa ma mai revada sau sa comunice cu mine… iar azi, hodoronc-tronc, sa ne vedem! Mai mult decat atat, mi-a “amintit” ca el s-ar putea sa fie doar “in trecere” pe acolo! Actionand sub primul impuls i-am zis ca voi ajunge la ora si locul stabilit. Dar m-a durut toata situatia. M-am simtit tradata? Ignorata? Nu! Doar ca m-a durut doar faptul ca i-a venit asa, dintr-o data sa ma sune.

Acum putin timp in urma i-am trimis un mesaj in care ii scrisesem faptul ca ma simt mintita de unii oameni… si alte amanunte… si ca nu-i nevoie sa-mi raspunda, pentru ca doar simteam nevoia sa ma confesez lui. De asteptat, mi-a raspuns printr-o intrebare. Acesta a fost primul moment in care am simtit ca s-a schimbat ceva… am tacut… nu i-am mai raspuns la randul meu… Important este ca nu am simtit nevoia sa mai comunic cu el. Asa cum ii zisesem, nu doream sa imi confirme primirea mesajului.

Azi e al doilea pas din schimbarea pe care o traiesc. Nu cred ca ma voi duce maine la intalnire. Nu simt nevoia sa-l vad… sa-i vorbesc. Nu mai vreau nimic de la el. Vreau doar sa dispara din viata mea. Nu il urasc (ba din contra, il iubesc), nu sunt revoltata, nu-l vreau doar ca prieten/ amic, nu vreau nici macar sa il aud…. vreau doar sa dispara si-atat! Teama imi este ca daca va plusa, daca va voi sa ne vedem cu adevarat, nu-l voi refuza. Dar totusi mai simt ceva in plus… ceva favorabil acestei schimbari. Cred ca daca-l voi vedea voi ridica o bariera intre noi doi… ca ceva a murit definitiv!
--

Act16.Ana01 - noiembrie 02 / 4:13 pm
Avanpremiera


Am vorbit la telefon cu Sebastian. Cum era de asteptat, m-a sunat ieri sa ma intrebe de ce nu am ajuns la locul stabilit. I-am raspuns foarte rece: “pentru ca esti tu acolo!” Imediat s-a simtit o unda de aparare in glas. Nici nu mai stiu ce mi-a zis. Nu-l mai auzeam. Nu-mi mai pasa. I-am zis ca o sa ma gandesc sa-l sun peste vreo doua ore… daca voi dori. Si am inchis. L-am sunat. Apoi l-am sunat si astazi. Atat ieri, cat si astazi am simtit acelasi lucru: nu mai vreau sa-l vad. Va veni la mine pe la ora 9. Nu stiu ce voi face. Chiar daca am acceptat sa ne vedem, eu asta simt: ca nu mai vreau nimic de la el. Va veni. Si ce? Ce va face? Despre ce vom discuta? Simt ca nu mai am nimic sa-i spun. Ca paharul s-a varsat de tot. Va incerca sa ma sarute? Nu stiu (la cum il cunosc, nu cred ca o va face, cred ca va astepta de la mine… sa astepte!).

De ce i-am permis sa vina? Poate chiar vreau sa-mi confirm ca bariera exista. Ca e doar un strain, ca ma voi uita la el si ma voi plictisi. Eu asta simt acum.

Daca se va intampla altceva?
---

Act17.Ana02 - noiembrie 03 / 5:52 pm
Sebastian, Final previzibil!

Aseara a venit Sebastian la mine. Reactia lui a fost previzibila. Aceleasi formule de limba (ticuri, uneori), aceleasi glume, aceeasi atitudine. Ne-am asezat in pat, la un film. Stateam asa, inerti, comentand scenele sau mai virand pe langa subiect. L-am luat in brate. Radeam. Apoi i-am spus: Nu te mai iubesc! Nu m-a crezut. I-am repetat…cam pana pe la ora 2 dimineata, cand a plecat…ca nu-l mai iubesc.

Nu m-a crezut.

Ma gandeam. Il mai sarutam pe gat, il mangaiam pe abdomen si ma gandeam: oare chiar nu mai simt nimic? Ma incercam pe mine. Il priveam si ma gandeam ca nu-l mai iubesc. Uneori, cand ma atingea intr-un anumit fel (gingas, as putea afirma) simteam iar un fior. Stiu ca-l voi iubi mereu… dar nu pe cel prezent, din carne, ci pe sufletul meu pereche, pe “cel pierdut”….

Nu simteam nimic cand il sarutam pe gat… dar la un moment dat mi-a luat mana si a sarutat-o neglijent… sau m-a invelit grijuliu sau si-a asezat palma, moale, pe soldul meu. Unele atingeri transfera ceva… transfera iubire. Dar privind la modul general, m-am cam plictisit aseara…si da, chiar am intrat intr-o stare amorfa.

Nu-l mai iubesc!.

Azi dimineata m-a sunat Sebastian… ciudat..dimineata… cand doarme… dimineata…de ce?…. sa glumeasca, sa rada, sa ma intrebe ce fac… sa-mi spuna ca ma Iubeste.

Eeei….si ce?!
---
--
In dragoste si in razboi nu exista reguli!
.