Act17.Ana02 - noiembrie 03 / 5:52 pm
Sebastian, Final previzibil!

Aseara a venit Sebastian la mine. Reactia lui a fost previzibila. Aceleasi formule de limba (ticuri, uneori), aceleasi glume, aceeasi atitudine. Ne-am asezat in pat, la un film. Stateam asa, inerti, comentand scenele sau mai virand pe langa subiect. L-am luat in brate. Radeam. Apoi i-am spus: Nu te mai iubesc! Nu m-a crezut. I-am repetat…cam pana pe la ora 2 dimineata, cand a plecat…ca nu-l mai iubesc.

Nu m-a crezut.

Ma gandeam. Il mai sarutam pe gat, il mangaiam pe abdomen si ma gandeam: oare chiar nu mai simt nimic? Ma incercam pe mine. Il priveam si ma gandeam ca nu-l mai iubesc. Uneori, cand ma atingea intr-un anumit fel (gingas, as putea afirma) simteam iar un fior. Stiu ca-l voi iubi mereu… dar nu pe cel prezent, din carne, ci pe sufletul meu pereche, pe “cel pierdut”….

Nu simteam nimic cand il sarutam pe gat… dar la un moment dat mi-a luat mana si a sarutat-o neglijent… sau m-a invelit grijuliu sau si-a asezat palma, moale, pe soldul meu. Unele atingeri transfera ceva… transfera iubire. Dar privind la modul general, m-am cam plictisit aseara…si da, chiar am intrat intr-o stare amorfa.

Nu-l mai iubesc!.

Azi dimineata m-a sunat Sebastian… ciudat..dimineata… cand doarme… dimineata…de ce?…. sa glumeasca, sa rada, sa ma intrebe ce fac… sa-mi spuna ca ma Iubeste.

Eeei….si ce?!
---
--
In dragoste si in razboi nu exista reguli!
.