Imaginati-va ca ar fi mult "zambet" in jurul vostru. Si aer rece. Si muzica vesela. Si o gheata laptoasa ( nu prea clara, ce-i drept) si mai ales o groaza de patinatori. Eu, acolo, printre ei, ar trebui sa alunec incercand sa uit pentru vreo doua ore de tot ce ma inconjoara. Sa uit de tine, Claudiu, de viata mea, de mine insami. Dar am ales sa lenevesc pentru a miia oara in balansoar. 

  Era, ca si astazi, iarna. Trecusera sarbatorile si eu ma indragostisem de tine. Atat de puternic incat incepusem sa cred ca pana atunci nu traisem cu adevarat. Nu dorisem o relatie serioasa. Eram doar o adolescenta care se pregatea pentru facultate, pentru viata. Iubisem, in secret, timp de mai multi ani, o "fantoma", un baiat care nu cred ca a stiut niciodata ce simt pentru el. Dar toate visurile mele de pana atunci au murit. Nimic numai conta. ( am senzatia ca suna foarte telenovelistic, foarte patetic... god! eram doar o tipa care IUBEA! care TE IUBEA!) 

  Veneam zilnic in acel net-cafe de langa liceu. Imi placea ca locul era stramt si puteam sa te ating incontinuu. Ca majoritatea celor care veneau acolo ne cunosteau si ne erau prieteni. Ca puteam fi liberi. Liberi sa ne privim, sa ne sarutam, sa radem. Si de atunci am intrat intr-un fel de tornada. Poate ca tu nu ai realizat asta sau poate ca erai constient de tot, dar tu erai pentru mine o Tornada. Zilele aveau acelasi tipar... as putea spune acum ca mi le amintesc sub forma unui metaforic program cibernetic. Sa ma exprim romaneste?! Erau doua tipuri de momente pe care le traiam, doua feluri de zile care se succedau cu precizie de ceas elvetian. Intai simteam fericirea... FERICIREA!... Erai langa mine. Ma priveai, ma ascultai, ma atingeai, ma alintai. Ne jucam, radeam impreuna. Ne completam si resimteam ca pe o rana ruptura de tine atunci cand trebuia sa plec acasa. Te visam din momentul in care paseam afara din net pana a doua zi. Invatam cu gandul la tine, citeam cu gandul la tine, alergam cu gandul la tine. Iar al doilea moment era total opus primului. Aveam senzatia ca nu exist. Ma lasai fara aer. Daca as fi putut plange as fi facut-o acolo. Te comportai de parca noi doi eram doi straini. Fugeai de mine si ma alungai. Nu intelegeam de ce. Logic, obiectiv gandind, imi explicam acest comportament al tau ca fiind consecinta unei sufocari. Eu eram cea care ramaneam fara aer( fara tine), in timp ce tu erai cel sufocat. Te inchideai in jocurile tale virtuale pana cand venea o noua zi. Totul se rotea ametitor.

  Aveam senzatia ca sunt cu tine de o viata, desi nu trecusera decat vreo doua luni. Ea te tot suna, iar eu radeam. O amenintam, in joaca. Staim ca esti al meu si ca te iubesc. Niciunul dintre noi nu a spus-o . O simteam amandoi, dar niciunul nu a afirmat-o.

 Poate ca ar fi trebuit sa prevad ce se va intampla. Daca as fi renuntat la noi, oare nu tot la tine ajungeam? Uneori am ciudata senzatie ca orice as fi ales destinul ne-ar fi readus cumva pe unul in fata celuilalt. Ca in  teoria lui Richard Feynman, am pornit de la o privire si am ajuns la o privire. Orice drum am fi parcurs (si pe care il mai avem inca de parcurs... posibil) avem o singura finalitate. 

 Nu ieseam din mini-universul nostru. Nu ne-am plimbat niciodata in cele doua luni, nu am incercat niciodata altceva decat ce detineam deja. Anume ce? Aceleasi romantisme copilaresti, aceleasi intalniri previzibile, aceleasi obiecte care ne erau martori muti. Nu intelegeti gresit. Nu doar ca imi era de ajuns, ci chiar devenisem dependenta de drogul pe care eu il numeam viata. Ascultam piese care ma faceau sa plang doar pentru ca eram mult prea fericita. Stii, amandoi simtim ceva cand auzim No Doubt cu Don't speak! Am dansat prima data pe Desert Rose, a lui Sting si am plans pe Sarah Connor, From Sarah with Love( dar povestea asta intr-un articol viitor).

  Si ca in orice telenovela, lumea toata complota! Stiu, sunt ironica, dar nu ma pot abtine. Daca am avea iubirea de atunci si maturitatea de acum, dragul meu... Don't tell me cause it hurts! Iar eu simteam ca am puterea sa lupt cu Universul. Multi imi ziceau ca gresesc. Desigur, parintii erau impotriva ( dar nu asa trebuie sa se comporte tipul obisnuit de "parinte"?), prietenii erau impotriva( oare de ce? nu te cunosteau foarte bine, poate ca ma vedeau ca sufar!), colegele de clasa te priveau superior. Iar eu inaintam cu ochii larg inchisi spre tine.

  Si pentru a nu trada scenariul de telenovela, a sosit si momentul in care ne-am despartit. Dar prefer sa ma opresc deocamdata aici. Si din nou te las pe tine sa completezi golurile din povestea noastra. 

Adevar graiesti Femeie, eram sarpele ce traia intr-o bucla de apa cu foarte putin aer, ba din contra traiam intr-o lume mica, in propriul univers iar asta puteai sa observi din prima secunda cand buzele noastre s0au contopit intr-un context unit si sentimentele rastalmacite aparte, ai dreptate draga mea scumpa fosta prima neincetata iubire.Atunci totul in jurul nostru disparea iar eu eram cameleonul ce-si schimba mereu forma si culoarea dupa bunul plac al celor din jur.
Traiam cu tigari, cola, net, insomnie, tigari, cola, net si iar o dulce insomnie intr-un loop infinit pana intr-o zi cand m-am trezit. La realitate, un tip de realitate care parea mult mai virtuala decat net-ul in sine, totul ajunsese sa cantareasca lafel, aveam 3 Femei iar odata cu timpul 2a dintre ele au ajuns sa-mi displaca, sa ma sufoce, intai a fost Ana apoi ai fost Tu si pe urma net-ul, eram un geek cu o profa' drept prietena, o isterica drept fosta prietena si mult iubita mea Sotie, inter-si-net-ul.
De multe ori alegeam sa mai stau peste program doar ca sa nu ma despart de iubita-mi Sotie, Sosie sau doar o alta simpla sumbra nebunie, era acolo, prezenta non-si-cu-stop, mancam net, dormeam pe mine in net si respiram doar net, iar de fiecare data cand cineva se afisa intre noi iesea cu scantei, sau pur si simplu imi schimba traectoria si normal trebuia sa iau o decizie sau sa-mi aleg un alt viciu din gramada deja existenta, propriul meu cimitir plin de solzi reci si cruzi, o alta amintire amara, o alta gara de cuvinte, o mare sala de asteptare, o Femeie sa se inchine in fata altarului meu plin de zembete crude, tablouri dulci si suave muscate rosii, tirst dar totul parea perfect cu tine printre ele, si uite asa se mai stergea o zi din calendar alergand dupa flori, dureros de frumos colorate, amintirea asta imi este atat de bine intiparita incat, in vis inca-ti mai simt mirosuldulce.

Abia dupa ce m-am despartit de povara in sine, iubita-mi Sotie, abia atunci am vazut ca defapt nu-mi traiam viata la "maxim", asa cum nu de mult credeam, ci defapt mergeam lent cu pasi repeziti inapoi, dar dat fiind faptul ca anturajul imi arata o alta fata, o alta lume, dat fiind faptul ca ma simteam exact diferit, ajungeam la acelasi compromis, mai bine cu Ea decat cu Ea iar Ea ce statea mereu in umbra mea pasindu-mi pe aceleasi goale sumbre umbre, imi mai fura inca o zi din calendar, azi eram un inger cu Ea maine eram doar un alt sarpe cu o alta Ea pana intr-o zi cand m-am plictisit de toate cele si mi-am gasit o alta Ea, trist, dar din aceeasi gramada, acelasi Liceu, o alta Profa', cu un mare plus in Lb. Romana, pe care eu nu l-am avut niciodata pentru ca lafel, plictiseala imi dadea prea multe batai de cap ca sa mai continui ceva sau macar sa-l duc la un bun sfarsit.
Asa ca intr-o zi ti-am spus ca nu mai simt, normal ca nu mai simteam nimic din cuvintele alea, pareau atat de goale, repetandu-le mereu fara rost, de cand noua mea Ea imi aratase frumusetea ei exterioara, un fel de gheata voluptoasa, dulce la exterior dar, doar un alt mare sarpe veninos, ascuns bine in interior. Si undeva in timp am ajuns sa-i multumesc ca m a muscat, pentru ca abia atunci a fost prima oara cand m-am trezit cu adevarat la Realitate, abia atunci am gustat amarul renasterii din nimic, un nimic frumos colorat ce eram eu defapt. Si alergand dupa astea 4 vicii, unele dulci altele foarte reci, intr-un tarziu n-am ramas cu nimic, suma ce ma reprezenta defapt perfect pe mine.

Un viciu pur era faptul ca miroseam de la distanta tristetea celorlalti fara sa afiseze vreo mare expresie, si atunci atacam cu sete, normal ca-mi cadeau prada instant, dar pana ce-si dadeau seama cine sunt defapt, eu deja eram satul, plictisit si normal in cautare de altceva mai dulce.
Odata plictisit la culme am intalnit o virgina intr-un notepad gol, ce se tot umplea cu fire reci, de fiecare data cand ma respingea, imi venea sa musc din ea, de fata cu toata lumea, nu-mi pasa daca adevaratele-mi culorile citeau finalul in lumina zilei, iar cei din jur posibil ma vedeau vanat fara sinchis, a fost prima victima ce m a facut sa ma simt drept victima, muscandu-mi propriile ganduri fara nici o scapare spre realitate, pentru ca sarpele-mi arunca mereu venin in ochi numaidecat sa trec de la cuvinte la fapte, reci, reci ochi si grele pleoape mereu in cautarea unei alte victime, insatibil cu siguranta care intr-un final moare de foame fara nicio speranta.


Doar una singura mi-a ramas in piept pentru ca abia atunci realizasem cat de crud am fost sa musc tocmai din Ea, si cat venin a inghitit pentru mine, doar ca sa fie acolo undeva in lumea mea, o lume mica, un univers personal, o lume virtuala care parea ca ma protejeaza de orice si oricine pana cand m-am indragostit de tine.
M-am indragostit de tine dintr-o lipsa acuta de realitate, tu erai radacina mea lipsa, cand apareai in viata mea parca totul avea rost din nou, de asta ceasul ala mereu mi-a fost martorul mut care parca mereu ar fi vrut sa-mi tipe in ochi, prostule! opreste-te pana nu e prea tarziu! Si-ntr-un tarziu a fost prea tarziu ca sa mai pot schimba ceva. Erai deja furata de altcineva, poate ca pentru un timp nu ti-a furat si inima dar cu siguranta te simteai mult mai in siguranta langa acel cineva, ca orice alta Femeie siguranta zilei de maine e mult mai importanta si uite asa te-am pierdut printre degete, precum bucla de apa in care vietuiam fara aer pintre alte animale din aceeasi rasa fara siguranta. Iar cand ar fi trebuit sa te fur, cand a fost randul meu, ultimul tren, am fost prea las si te-am lasat sa zbori intr-o alta lume, am ramas mut intr-o alta gara necunoscuta, sperand ca intr-o buna zi...