Minciuna, ce e defapt? ce reprezinta? cat de dureroase pot fi gaurile produse? multe din raspunsuri le avem cu totii, dar sunt multe altele care inca ne macina de la prima minciuna, din prima secunda cand te simti inselat, dupa prima secunda te simti gol, atat de gol incat aproape ca-ti vezi fundul dar e numai o iluzie, oricat de mult ai incerca sa atingi abisul... totul e in zadar pentru ca oricum ar fi, minciuna duce la infinit, incepe prin ceva involuntar (de multe ori) drept scuza ce ar trebui sa acopere scopul dar nu si mijloacele, dar care daca nu este stopata la timp, daca nu pui degetul pe rana sa-i simti gustul la timp, sa-ti gusti amarul asa cum e, nu faci decat sa-ti traiesti viata... care defapt si aia e o minciuna, intr-o alta minciuna, e ca si cum ai pune o cutie mai mica intr-o cutie mai mare si asa la infinit si ajungi intr-o buna zi sa-ti masori fiecare pas, fiecare gand, fiecare lucru neinteles cu mare dispret, oare sa fie? oare sa nu fie? adevar sau doar o alta munciuna...? o alta intrebare cu raspuns diferit de la persoana la persoana dupa caz normal.
Dar ce ar fi minciuna? o fi altceva decat o suma de cuvinte nespuse, o suma de cuvinte ascunse, atat de ascutite astfel incat iti poate taia chiar si raspiratia, iti fura si ultima suflare, te lasa pe undele mirarii ceva timp dupa care te arunca in valurile inspumate al nedumeririi, te arunca intr-o vale cetoasa unde abia vezi din cuvant in cuvant si totusi nu-ntelegi aproape si mai ales nimic, atat si numai doar incat sa-ti pui o alta intrebare, si fugi din intrebare in intrebare fara raspuns, ca la un concurs de alergare, si totusi crezand ca esti in fata toturor, chiar daca totusi tu esti acolo unde doar tu poti vedea, acolo in lumea semnelor de intrebare in gandul tau ce-ti bate mereu cuie fara voie cu fiecare cuvant nespus o alta intrebare mocneste-n tine cu un jaratec urat mirositor, si doare, doare atat de mult incat ai vrea sa-l stingi numaidecat, sa-l stingi sa poti simti ceva din nou, si nici pic de roua si nici pic de geata nu-ti poate reinvia cuvintele-ti din urma, cuvantul ce-l de pret pe care totusi chiar daca doar, ai vrea sa-l afli, sa-l stii, sa-l simti macar ODATA, atat! si-apoi cand alfi defapt nu vrei decat sa uiti, sa-l uiti, sa-ncepi sa simti din nou ceea ce defapt era odata, o suma de cuvinte care-ti alintau Eul atat de bine incat vroiai s-auzi mereu din nou si iar lafel s-auzi exact cuvantul magic ce-ti musca din inima cu spor acum, acum in prag de disperare nu vrei decat un pic... un pic de adevar, sa poti trai din nou o viata, sa-ti pierzi din nou constiinta pe baza aceluiasi cuvant, defapt minciuna. Si totusi nu-i scurta viata in care cauti, si cauti acel cuvant, care azi te mangaie si fara doar si poate maine te zgaraie direct in suflet, si-ti place, azi, si-l urasti maine.

Acelasi scump, azi! Cuvant.
Te Iubesc

...spus doar in Vant,
...o alta constiinta ce sta sa cada in Neant.

Instant, constant... nelimitat de fapte
si mai ales in Gand, si totusi Doare!