The Yellow Moon

Cineva spunea ca "cel mai frumos moment sa te indragostesti este iarna". E februarie si e intuneric. Eu stau intr-un balansoar cu tastatura pe brate ( imi aluneca din cand in cand, doar cat sa ma enervez usor) si incerc sa scriu ceva cu "A fost odata..." Asa ar trebui sa inceapa visul nostru... cu "a fost odata, demult, cand eram doi adolescenti intr-o imparatie... cu feti-frumosi si ilene cosanzene"... Dar povestea incepe mult mai banal. Este, de fapt, orice viata traita de oricine. Este o vanatoare intr-o pseudo-jungla din sud-est-ul Europei, o drama intre un EL si o EA, o tragedie... cea mai mare tragedie... doar din simplul motiv ca este A NOASTRA!


Cine suntem noi? As putea sa scriu doua pseudonime ( nick-uri, daca e sa fiu in ton cu epoca), doua nume simbolice sau mai stiu eu ce?! Dar e mult mai greu sa spun: suntem Claudiu si Simona. Si totusi o fac...


Din intamplare nu era iarna. Era chiar foarte vara. Si mai era un net-cafe in care eu abia invatam sa tastez, pe cand el se juca, nu doar cu vorbele, ci si cu programele de pe comp-uri. Suna cam sec. Ce-mi amintesc? Doar ca totul a parut o joaca, o gluma... totul in ceata ( te astept pe tine, Clau, sa-mi completezi amintirile, caci perioada aceea, e foarte vaga pentru mine). Aveam doar 16 ani.


E doar un film cu liceeni tipic american? Pare comercial? Nu stiu... stiu doar ca asta a fost viata noastra. Obisnuita, linistita sau zbuciumata. Pana pe la 18 ani, viata unei eleve cam tocilare de la un liceu mult prea serios... o poveste plictisitoare, poate fara legatura cu ce am inceput aici.


Si, cum spuneam, cel mai frumos lucru este "sa te indragostesti iarna"... nu am inteles niciodata de ce, pentru ca am trait povesti superbe incepute vara... totusi, cu tine, Claudiu, totul a inceput si s-a sfarsit iarna. Era, parca, inainte de Craciun. Eu eram cu cineva. Aveam o relatie stabila si tineam intr-un fel la acel "Felix" care m-a iubit enorm ( tip cu care, de altfel, am si in prezent o relatie de prietenie destul de interesanta, dar despre asta voi scrie intr-un alt fragment). Adolescenta visatoare, veneam in internetul acela aproape zilnic. Acolo era pentru mine un fel de Second Life. Iar intr-o zi, in joaca, mi-ai trimis un e-mail lung cat o zi de post. Radeam, caci stiam ce simti. Mi-ai spus ca te-ai indragostit. Si parca mai era ceva cu niste sosete... dar nu mai stiu ce. Iar eu ti-am raspuns ca stiu. Intotdeauna am reactionat asa, de parca eu as fi controlat totul, fara sa stiu ca sunt doar o piesa usor de inlocuit intr-un angrenaj imens, cu numele de viata.


Si mi-ai cerut sa facem revelionul impreuna. Unde? In net... Eu eram cu el... si tu aproape erai cu ea. Adica tocmai te despartisesi de fata care in urmatoarea jumatate de an (daca nu chiar mai mult) te-a tot "hartuit". Nu-mi pasa ca vei fi cu ea in noaptea dintre ani. Nu regret nici acum ca am ales asa ( caci a fost una dintre cele mai frumoase nopti din viata mea) si chiar ti-am cerut ca pentru vreo doua saptamani sa nu luam nimic in serios.


Si deodata, dupa revelion, ceva s-a schimbat. De atunci incepe cu adevarat Povestea Noastra... lumea in care am intrat intr-o joaca si din care nu am iesit niciodata, desi a fost o vreme in care am crezut asta.


Te las pe tine sa completezi ce consideri ca am pierdut in istoria asta.



Ca in ori si mai ales care poveste totul incepe cu sau intr-o zi banala care pentru mine poate a fost una dintre cele mai lungi zile din viata mea, nu doar pentru ca intalnisem un inger, da.. era iarna, un inger, erai bulgarele meu sclipitor de zapada, ai urcat ingadurata scarile spre acea sala, nu prea multe, timp in care totul pentru mine parea ca se opreste, incepand cu timpul si terminand cu zambetul tau, larg spre un coleg sau prieten sau orice altceva neinteresant totusi, dat fiind faptul ca aveam prostul obicei sa tastez in timp ce ma uitam in alta parte, aveam placerea sa-ti privesc fiecare miscare tastand in acelasi timp, si te-am privit asa pana intr-un timp cand ti-ai dat seama si-atunci timid mi-am plimbat ochii spre altceva decat aripile tale, timp in care pentru tine eram doar un alt pusti, cu gandul ca eram ceva mai mic decat tine in varsta si totusi un turn ce-ti pazea bine, rotund si scund castelul. Dat fiind faptul ca acea cladire avea in loc de perete exterior numai geamuri, aveam din nou placerea sa te urmaresc de fiecare data cand plecai, iar ceasul mare de perete imi era martor cu ficare jumatate de masura inainte sa calci prima scara sau ultima bataie de vant odata cu usa ce-ti spunea la revedere, era iarna lunga cu multe foi abrupte, in fiecare zi ce-mi fugea din calendarul drept poster pe un alt mare si alb perete.

ps; a2a oara totul a inceput intr-un notepad? e randul tau din nou


Dece crezi ca ti-am zis tie sa scrii despre asta?:) n-am nici o gara cu proza :| deci tot tu ai sa continui povestea :D

6 Responses so far.

  1. Dariana says:

    A lot of things start and end during winter because it is then that we are both vulnerable and strong, never in the same time though. This story sounds sweet and I think it is you, C, that should come with the title! You know... when you NAME something you give it identity ;)

  2. Dariana says:

    :) Un motiv in plus wink!
    Prea bine, cum doresti :)

  3. Carmen says:

    frumoasa povestea :)...si mai ales faptul ca e scrisa de 2

  4. Anonymous says:

    Multumesc pentru un blog interesant