Aberative Beats - Religion is bullshlt



RIP George Carlin May 12 1937 - June 22 2008

Abstract Shapes - TV Illusions



I haven't watched anything on TV for 5 years now :)

Aberative Beats - Drunk Teens



Have you ever wondered what if any of those teens werent drinking but instead they would be blogging? would you choose blogging over alchool? :)
some things are for sure, no puking, no memory loss, no injuries, no awkward moments and for sure maybe more popular also :)

Romanii porecliti Tigani chiar si in tv showurile Americane



Deci nu e deajuns ca ne fac astia din europa tigani, acum am ajuns sa ne faca tigani si americanii, se pare ca la ei nu s inventat google inca, si se pare ca informatiile oferite pe siteuri de genul wikipedia sunt doar povesti.
Cum e si in cazul asta, in serialul Criminal Minds Season 4 Episode 13, unde mult iubitul mit "vin tiganii si te fura" si toata povestea se invarte in jurul unei familii de rRomi care rapesc copii minori si in unele cazuri le mai omoara si parintii.



Dar.. mai sunt si cazuri fericite, cand poti sa-l vezi pe Patrick Swayze vorbind in Romana aproape cursiv intr-un alt serial The Beast - Season 1 - Episode 3

hf watchin'

The Yellow Moon 3

 Pisica mea tocmai si-a bagat boticul alb in cana mea cu lapte cald. Ar trebui sa fiu suparata, dar e atat de dragalasa incat ma dezarmeaza. Acum s-a asezat lenesa pe calorifer si toarce. Cred ca e timpul pentru continuarea povestii "scrisa" la "gura sobei" ( a se citi caloriferului).

 Era pe la sfarsitul lunii februarie si ne-am despartit brusc. Vreo saptamana am simtit ca mi se prabuseste lumea sub picioare. In acelasi timp am racit atat de puternic incat am facut o bronsita. Numai stiu exact cat timp am stat despartiti (vreo luna parca), dar intram in net si fierbeam. Orgoliul ma determina sa atac. Eram mandra si te provocam. Veneam acolo si voiam sa par indiferenta. Vorbeam ore intregi cu Azazel si cu Ursu... stii tu, prieteni vechi. Mi se topeau picioarele cand stiam ca trec pe langa tine fara sa te mai iau in brate. Iar tu intrai in jocul meu. Imi amintesc faptul ca oricat ne evitam prin net, de fiecare data cand plecam faceai un singur gest: ma luai in brate, ma ridicai si te uitai in ochii mei. Eu te priveam direct si ma strambam revoltata. Dar amandurora ne placea "suferinta asta, dureros de dulce"! Pana la urma am pierdut cateva ore (am chiulit pana si de la scoala, lucru pe care, tocilara de mine, nu-l faceam niciodata!) in care dragul de Azazel m-a convins ca merita sa incerc sa reluam ce am pierdut... sa-ti spun ca te iubesc... sa vin eu la tine, pentru ca merita sa dai totul pentru iubire... ca nu am nimic de pierdut mai mult decat am pierdut deja. Avea dreptate. Asa ca am incercat si ti-am vorbit. Dar tin minte ca m-ai refuzat. In momentul acela ti-am zis ca-ti dau o singura sansa si ca va fi ultima. Si m-am tinut de cuvant... Dar refuzul tau m-a impietrit. Am plecat acasa nemaistiind de mine. De a doua zi nu am mai aparut in acel internet timp de o saptamana. Asta pentru ca doctorul mi-a impus un regim destul de drastic: nu aveam voie sa ies nici pe balcon, daramite afara! Asa ca o saptamana m-am hranit cu lacrimi si paracetamol... stiu ca mai luam ceva care continea un fel de relxant, de drog care ma facea sa plutesc. Nu realizam ce se intampla cu mine si numai voiam nimic.

 Ironia este ca refuzul tau a fost unul fals, caci raspunsul a fost dat in fata celorlalti din net-cafe si asta mi-ai spus-o imediat intr-un mesaj pe mail. Numai ca pe vremea aia eu nu aveam computer acasa, cu atat mai mult internet. Asa ca a trebuit sa astept o saptamana pana sa aflu ca am primit un mesaj de la tine. Ce inseamna sa lupti? sa nu renunti nici cand crezi ca e prea tarziu?! stii?! Pai s-a mai intamplat ceva: am sters din greseala mesajul... si nu stiu cum, disparuse si din trash... asa ca ti-am scris, desi nu stiam ce continea mesajul tau si banuiam numai lucruri rele. Dar mi-ai raspuns ca de fapt ma vrei inapoi, ca reactia ta a fost doar de ochii lumii si ca de fapt tii la mine. In momentul acela toata lumea vibra. Aveam senzatia ca totul e perfect, ca cineva, acolo sus, ma iubeste! Si ne-am impacat. 

 Relatia noastra a durat aproape doi ani, pana cand... dar despre asta, intr-un articol viitor!

 Ne-am impacat... si de atunci totul e cam in ceata pentru mine. Stiu ca eram fericita, ca nu ne mai afisam in vazultuturor, dar ca in comportamentul tau nimic nu se schimbase de fapt. Retraiam aceleasi zile oscilante. Ne vedeam mai mult acasa la tine si foarte rar in internet. Nu am iesit niciodata. Lumea noastra se mutase intr-o camera, pe o canapea, in fata unui televizor!  

 Eram fericita, chiar si asa, eram fericita. Si ti-am spus in ziua aia... in ziua cand ne-am impacat, ca te iubesc ..... a fost pentru prima data in viata mea cand am spus cuiva : TE IUBESC!... mai iubisem pana atunci o singura data, dar tu erai primul carui i-o spuneam. Aveam 19 ani si te iubeam. Si inca o data, ca in clipul pe care l-ai publicat, cel numit Marry me, tu m-ai ignorat. Nu mi-ai raspuns.  

 Apoi a trebuit sa pleci in armata. Incet incet a trebuit sa ne asumam si experienta asta, sa invatam din ea. Ne scriam des si ne scriam frumos. Iar intr-o zi ai revenit in Galati internat la Spitalul Militar... o problema la picior... eu nu stiam si m-ai sunat... m-ai rugat sa vin sa te vad. Era tarziu, eu nu puteam sa ies... am stabilit ca ne vedem a doua zi si am inchis. Telefonul a sunat iar, am raspuns si nu am auzit decat atat: TE IUBESC! Apoi ai inchis. Am plecat tremurand in camera mea si am inceput sa plang. In sfarsit stiam... stiam ca simti acelasi lucru. Pana a doua zi m-am simtit ca intr-un vartej: ametita, nelinistita, nerabdatoare, zapacita... Si te-am vazut, am ras... ne-am privit... si mi-ai repetat ca ma iubesti... Cuvinte... cuvinte la care m-am gandit de atunci de mii de ori, care mi-au confirmat ce simti in unele momente, iar in altele care m-au facut sa cred ca minti (mai ales dupa ce ne-am despartit). 

 Si ai plecat si ai venit in si din permisii. Te asteptam cu sufletul la gura si cu viata pe tava. Intre timp am intrat la facultate aici, acasa, in Galati. Poate ca in subconstient nici nu mi-am dorit sa intru la Bucuresti... sa nu cumva sa te pierd! Asa am renuntat la unul din vise, la facultatea de psihologie. Dar iar devine totul patetic si siropos... nu vreau sa te plictisesti citind.

 Despre scrisoarea trimisa de tine din care eu am inteles ca iar vrei sa ne despartim (de data asta eu intelesesem gresit) si despre reactia ta, in articolul urmator.

 Pana atunci, tu...da, tu! cum ai vazut perioada asta? aminteste-mi! 

The Yellow Moon 2

 Imaginati-va ca ar fi mult "zambet" in jurul vostru. Si aer rece. Si muzica vesela. Si o gheata laptoasa ( nu prea clara, ce-i drept) si mai ales o groaza de patinatori. Eu, acolo, printre ei, ar trebui sa alunec incercand sa uit pentru vreo doua ore de tot ce ma inconjoara. Sa uit de tine, Claudiu, de viata mea, de mine insami. Dar am ales sa lenevesc pentru a miia oara in balansoar. 

  Era, ca si astazi, iarna. Trecusera sarbatorile si eu ma indragostisem de tine. Atat de puternic incat incepusem sa cred ca pana atunci nu traisem cu adevarat. Nu dorisem o relatie serioasa. Eram doar o adolescenta care se pregatea pentru facultate, pentru viata. Iubisem, in secret, timp de mai multi ani, o "fantoma", un baiat care nu cred ca a stiut niciodata ce simt pentru el. Dar toate visurile mele de pana atunci au murit. Nimic numai conta. ( am senzatia ca suna foarte telenovelistic, foarte patetic... god! eram doar o tipa care IUBEA! care TE IUBEA!) 

  Veneam zilnic in acel net-cafe de langa liceu. Imi placea ca locul era stramt si puteam sa te ating incontinuu. Ca majoritatea celor care veneau acolo ne cunosteau si ne erau prieteni. Ca puteam fi liberi. Liberi sa ne privim, sa ne sarutam, sa radem. Si de atunci am intrat intr-un fel de tornada. Poate ca tu nu ai realizat asta sau poate ca erai constient de tot, dar tu erai pentru mine o Tornada. Zilele aveau acelasi tipar... as putea spune acum ca mi le amintesc sub forma unui metaforic program cibernetic. Sa ma exprim romaneste?! Erau doua tipuri de momente pe care le traiam, doua feluri de zile care se succedau cu precizie de ceas elvetian. Intai simteam fericirea... FERICIREA!... Erai langa mine. Ma priveai, ma ascultai, ma atingeai, ma alintai. Ne jucam, radeam impreuna. Ne completam si resimteam ca pe o rana ruptura de tine atunci cand trebuia sa plec acasa. Te visam din momentul in care paseam afara din net pana a doua zi. Invatam cu gandul la tine, citeam cu gandul la tine, alergam cu gandul la tine. Iar al doilea moment era total opus primului. Aveam senzatia ca nu exist. Ma lasai fara aer. Daca as fi putut plange as fi facut-o acolo. Te comportai de parca noi doi eram doi straini. Fugeai de mine si ma alungai. Nu intelegeam de ce. Logic, obiectiv gandind, imi explicam acest comportament al tau ca fiind consecinta unei sufocari. Eu eram cea care ramaneam fara aer( fara tine), in timp ce tu erai cel sufocat. Te inchideai in jocurile tale virtuale pana cand venea o noua zi. Totul se rotea ametitor.

  Aveam senzatia ca sunt cu tine de o viata, desi nu trecusera decat vreo doua luni. Ea te tot suna, iar eu radeam. O amenintam, in joaca. Staim ca esti al meu si ca te iubesc. Niciunul dintre noi nu a spus-o . O simteam amandoi, dar niciunul nu a afirmat-o.

 Poate ca ar fi trebuit sa prevad ce se va intampla. Daca as fi renuntat la noi, oare nu tot la tine ajungeam? Uneori am ciudata senzatie ca orice as fi ales destinul ne-ar fi readus cumva pe unul in fata celuilalt. Ca in  teoria lui Richard Feynman, am pornit de la o privire si am ajuns la o privire. Orice drum am fi parcurs (si pe care il mai avem inca de parcurs... posibil) avem o singura finalitate. 

 Nu ieseam din mini-universul nostru. Nu ne-am plimbat niciodata in cele doua luni, nu am incercat niciodata altceva decat ce detineam deja. Anume ce? Aceleasi romantisme copilaresti, aceleasi intalniri previzibile, aceleasi obiecte care ne erau martori muti. Nu intelegeti gresit. Nu doar ca imi era de ajuns, ci chiar devenisem dependenta de drogul pe care eu il numeam viata. Ascultam piese care ma faceau sa plang doar pentru ca eram mult prea fericita. Stii, amandoi simtim ceva cand auzim No Doubt cu Don't speak! Am dansat prima data pe Desert Rose, a lui Sting si am plans pe Sarah Connor, From Sarah with Love( dar povestea asta intr-un articol viitor).

  Si ca in orice telenovela, lumea toata complota! Stiu, sunt ironica, dar nu ma pot abtine. Daca am avea iubirea de atunci si maturitatea de acum, dragul meu... Don't tell me cause it hurts! Iar eu simteam ca am puterea sa lupt cu Universul. Multi imi ziceau ca gresesc. Desigur, parintii erau impotriva ( dar nu asa trebuie sa se comporte tipul obisnuit de "parinte"?), prietenii erau impotriva( oare de ce? nu te cunosteau foarte bine, poate ca ma vedeau ca sufar!), colegele de clasa te priveau superior. Iar eu inaintam cu ochii larg inchisi spre tine.

  Si pentru a nu trada scenariul de telenovela, a sosit si momentul in care ne-am despartit. Dar prefer sa ma opresc deocamdata aici. Si din nou te las pe tine sa completezi golurile din povestea noastra. 



Adevar graiesti Femeie, eram sarpele ce traia intr-o bucla de apa cu foarte putin aer, ba din contra traiam intr-o lume mica, in propriul univers iar asta puteai sa observi din prima secunda cand buzele noastre s0au contopit intr-un context unit si sentimentele rastalmacite aparte, ai dreptate draga mea scumpa fosta prima neincetata iubire.Atunci totul in jurul nostru disparea iar eu eram cameleonul ce-si schimba mereu forma si culoarea dupa bunul plac al celor din jur.
Traiam cu tigari, cola, net, insomnie, tigari, cola, net si iar o dulce insomnie intr-un loop infinit pana intr-o zi cand m-am trezit. La realitate, un tip de realitate care parea mult mai virtuala decat net-ul in sine, totul ajunsese sa cantareasca lafel, aveam 3 Femei iar odata cu timpul 2a dintre ele au ajuns sa-mi displaca, sa ma sufoce, intai a fost Ana apoi ai fost Tu si pe urma net-ul, eram un geek cu o profa' drept prietena, o isterica drept fosta prietena si mult iubita mea Sotie, inter-si-net-ul.
De multe ori alegeam sa mai stau peste program doar ca sa nu ma despart de iubita-mi Sotie, Sosie sau doar o alta simpla sumbra nebunie, era acolo, prezenta non-si-cu-stop, mancam net, dormeam pe mine in net si respiram doar net, iar de fiecare data cand cineva se afisa intre noi iesea cu scantei, sau pur si simplu imi schimba traectoria si normal trebuia sa iau o decizie sau sa-mi aleg un alt viciu din gramada deja existenta, propriul meu cimitir plin de solzi reci si cruzi, o alta amintire amara, o alta gara de cuvinte, o mare sala de asteptare, o Femeie sa se inchine in fata altarului meu plin de zembete crude, tablouri dulci si suave muscate rosii, tirst dar totul parea perfect cu tine printre ele, si uite asa se mai stergea o zi din calendar alergand dupa flori, dureros de frumos colorate, amintirea asta imi este atat de bine intiparita incat, in vis inca-ti mai simt mirosuldulce.

Abia dupa ce m-am despartit de povara in sine, iubita-mi Sotie, abia atunci am vazut ca defapt nu-mi traiam viata la "maxim", asa cum nu de mult credeam, ci defapt mergeam lent cu pasi repeziti inapoi, dar dat fiind faptul ca anturajul imi arata o alta fata, o alta lume, dat fiind faptul ca ma simteam exact diferit, ajungeam la acelasi compromis, mai bine cu Ea decat cu Ea iar Ea ce statea mereu in umbra mea pasindu-mi pe aceleasi goale sumbre umbre, imi mai fura inca o zi din calendar, azi eram un inger cu Ea maine eram doar un alt sarpe cu o alta Ea pana intr-o zi cand m-am plictisit de toate cele si mi-am gasit o alta Ea, trist, dar din aceeasi gramada, acelasi Liceu, o alta Profa', cu un mare plus in Lb. Romana, pe care eu nu l-am avut niciodata pentru ca lafel, plictiseala imi dadea prea multe batai de cap ca sa mai continui ceva sau macar sa-l duc la un bun sfarsit.
Asa ca intr-o zi ti-am spus ca nu mai simt, normal ca nu mai simteam nimic din cuvintele alea, pareau atat de goale, repetandu-le mereu fara rost, de cand noua mea Ea imi aratase frumusetea ei exterioara, un fel de gheata voluptoasa, dulce la exterior dar, doar un alt mare sarpe veninos, ascuns bine in interior. Si undeva in timp am ajuns sa-i multumesc ca m a muscat, pentru ca abia atunci a fost prima oara cand m-am trezit cu adevarat la Realitate, abia atunci am gustat amarul renasterii din nimic, un nimic frumos colorat ce eram eu defapt. Si alergand dupa astea 4 vicii, unele dulci altele foarte reci, intr-un tarziu n-am ramas cu nimic, suma ce ma reprezenta defapt perfect pe mine.

Un viciu pur era faptul ca miroseam de la distanta tristetea celorlalti fara sa afiseze vreo mare expresie, si atunci atacam cu sete, normal ca-mi cadeau prada instant, dar pana ce-si dadeau seama cine sunt defapt, eu deja eram satul, plictisit si normal in cautare de altceva mai dulce.
Odata plictisit la culme am intalnit o virgina intr-un notepad gol, ce se tot umplea cu fire reci, de fiecare data cand ma respingea, imi venea sa musc din ea, de fata cu toata lumea, nu-mi pasa daca adevaratele-mi culorile citeau finalul in lumina zilei, iar cei din jur posibil ma vedeau vanat fara sinchis, a fost prima victima ce m a facut sa ma simt drept victima, muscandu-mi propriile ganduri fara nici o scapare spre realitate, pentru ca sarpele-mi arunca mereu venin in ochi numaidecat sa trec de la cuvinte la fapte, reci, reci ochi si grele pleoape mereu in cautarea unei alte victime, insatibil cu siguranta care intr-un final moare de foame fara nicio speranta.


Doar una singura mi-a ramas in piept pentru ca abia atunci realizasem cat de crud am fost sa musc tocmai din Ea, si cat venin a inghitit pentru mine, doar ca sa fie acolo undeva in lumea mea, o lume mica, un univers personal, o lume virtuala care parea ca ma protejeaza de orice si oricine pana cand m-am indragostit de tine.
M-am indragostit de tine dintr-o lipsa acuta de realitate, tu erai radacina mea lipsa, cand apareai in viata mea parca totul avea rost din nou, de asta ceasul ala mereu mi-a fost martorul mut care parca mereu ar fi vrut sa-mi tipe in ochi, prostule! opreste-te pana nu e prea tarziu! Si-ntr-un tarziu a fost prea tarziu ca sa mai pot schimba ceva. Erai deja furata de altcineva, poate ca pentru un timp nu ti-a furat si inima dar cu siguranta te simteai mult mai in siguranta langa acel cineva, ca orice alta Femeie siguranta zilei de maine e mult mai importanta si uite asa te-am pierdut printre degete, precum bucla de apa in care vietuiam fara aer pintre alte animale din aceeasi rasa fara siguranta. Iar cand ar fi trebuit sa te fur, cand a fost randul meu, ultimul tren, am fost prea las si te-am lasat sa zbori intr-o alta lume, am ramas mut intr-o alta gara necunoscuta, sperand ca intr-o buna zi...

The Yellow Moon

Cineva spunea ca "cel mai frumos moment sa te indragostesti este iarna". E februarie si e intuneric. Eu stau intr-un balansoar cu tastatura pe brate ( imi aluneca din cand in cand, doar cat sa ma enervez usor) si incerc sa scriu ceva cu "A fost odata..." Asa ar trebui sa inceapa visul nostru... cu "a fost odata, demult, cand eram doi adolescenti intr-o imparatie... cu feti-frumosi si ilene cosanzene"... Dar povestea incepe mult mai banal. Este, de fapt, orice viata traita de oricine. Este o vanatoare intr-o pseudo-jungla din sud-est-ul Europei, o drama intre un EL si o EA, o tragedie... cea mai mare tragedie... doar din simplul motiv ca este A NOASTRA!


Cine suntem noi? As putea sa scriu doua pseudonime ( nick-uri, daca e sa fiu in ton cu epoca), doua nume simbolice sau mai stiu eu ce?! Dar e mult mai greu sa spun: suntem Claudiu si Simona. Si totusi o fac...


Din intamplare nu era iarna. Era chiar foarte vara. Si mai era un net-cafe in care eu abia invatam sa tastez, pe cand el se juca, nu doar cu vorbele, ci si cu programele de pe comp-uri. Suna cam sec. Ce-mi amintesc? Doar ca totul a parut o joaca, o gluma... totul in ceata ( te astept pe tine, Clau, sa-mi completezi amintirile, caci perioada aceea, e foarte vaga pentru mine). Aveam doar 16 ani.


E doar un film cu liceeni tipic american? Pare comercial? Nu stiu... stiu doar ca asta a fost viata noastra. Obisnuita, linistita sau zbuciumata. Pana pe la 18 ani, viata unei eleve cam tocilare de la un liceu mult prea serios... o poveste plictisitoare, poate fara legatura cu ce am inceput aici.


Si, cum spuneam, cel mai frumos lucru este "sa te indragostesti iarna"... nu am inteles niciodata de ce, pentru ca am trait povesti superbe incepute vara... totusi, cu tine, Claudiu, totul a inceput si s-a sfarsit iarna. Era, parca, inainte de Craciun. Eu eram cu cineva. Aveam o relatie stabila si tineam intr-un fel la acel "Felix" care m-a iubit enorm ( tip cu care, de altfel, am si in prezent o relatie de prietenie destul de interesanta, dar despre asta voi scrie intr-un alt fragment). Adolescenta visatoare, veneam in internetul acela aproape zilnic. Acolo era pentru mine un fel de Second Life. Iar intr-o zi, in joaca, mi-ai trimis un e-mail lung cat o zi de post. Radeam, caci stiam ce simti. Mi-ai spus ca te-ai indragostit. Si parca mai era ceva cu niste sosete... dar nu mai stiu ce. Iar eu ti-am raspuns ca stiu. Intotdeauna am reactionat asa, de parca eu as fi controlat totul, fara sa stiu ca sunt doar o piesa usor de inlocuit intr-un angrenaj imens, cu numele de viata.


Si mi-ai cerut sa facem revelionul impreuna. Unde? In net... Eu eram cu el... si tu aproape erai cu ea. Adica tocmai te despartisesi de fata care in urmatoarea jumatate de an (daca nu chiar mai mult) te-a tot "hartuit". Nu-mi pasa ca vei fi cu ea in noaptea dintre ani. Nu regret nici acum ca am ales asa ( caci a fost una dintre cele mai frumoase nopti din viata mea) si chiar ti-am cerut ca pentru vreo doua saptamani sa nu luam nimic in serios.


Si deodata, dupa revelion, ceva s-a schimbat. De atunci incepe cu adevarat Povestea Noastra... lumea in care am intrat intr-o joaca si din care nu am iesit niciodata, desi a fost o vreme in care am crezut asta.


Te las pe tine sa completezi ce consideri ca am pierdut in istoria asta.



Ca in ori si mai ales care poveste totul incepe cu sau intr-o zi banala care pentru mine poate a fost una dintre cele mai lungi zile din viata mea, nu doar pentru ca intalnisem un inger, da.. era iarna, un inger, erai bulgarele meu sclipitor de zapada, ai urcat ingadurata scarile spre acea sala, nu prea multe, timp in care totul pentru mine parea ca se opreste, incepand cu timpul si terminand cu zambetul tau, larg spre un coleg sau prieten sau orice altceva neinteresant totusi, dat fiind faptul ca aveam prostul obicei sa tastez in timp ce ma uitam in alta parte, aveam placerea sa-ti privesc fiecare miscare tastand in acelasi timp, si te-am privit asa pana intr-un timp cand ti-ai dat seama si-atunci timid mi-am plimbat ochii spre altceva decat aripile tale, timp in care pentru tine eram doar un alt pusti, cu gandul ca eram ceva mai mic decat tine in varsta si totusi un turn ce-ti pazea bine, rotund si scund castelul. Dat fiind faptul ca acea cladire avea in loc de perete exterior numai geamuri, aveam din nou placerea sa te urmaresc de fiecare data cand plecai, iar ceasul mare de perete imi era martor cu ficare jumatate de masura inainte sa calci prima scara sau ultima bataie de vant odata cu usa ce-ti spunea la revedere, era iarna lunga cu multe foi abrupte, in fiecare zi ce-mi fugea din calendarul drept poster pe un alt mare si alb perete.

ps; a2a oara totul a inceput intr-un notepad? e randul tau din nou


Dece crezi ca ti-am zis tie sa scrii despre asta?:) n-am nici o gara cu proza :| deci tot tu ai sa continui povestea :D

Aberative Beats - TvShows Backwards





Yeap ;))) that's right, how can you watch 3 tv-shows almost the same without getting bored?:D try watching them backwards from the last episode to the first :D)) works for me :P

http://www.yidio.com/tv-shows

Have fun :))